Granturile SEE - Ministerul Mediului

Acasă / Ştiri

Ştiri

COMUNICAT DE PRESĂ

 
18 februarie 2015
 
 
COMUNICAT DE PRESĂ
 
          Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Grațiela Gavrilescu, a semnat contractul pentru Proiectul ” Demonstrarea și promovarea valorilor naturale, pentru a sprijini procesul decizional în România (Nature4Decision-making – N4D)”
 
 

 
          Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Grațiela GAVRILESCU a semnat luni, 16 februarie 2015, împreună cu preşedintele Agenției Naţionale pentru Protecția Mediului, Toma Florin PETCU, contractul pentru Proiectul ” Demonstrarea și promovarea valorilor naturale, pentru a sprijini procesul decizional în România (Nature4Decision-making – N4D)”, din cadrul Programului RO02 – Biodiversitate şi servicii ale ecosistemelor, finanțat prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (SEE) 2009 – 2014.
 
          ”Semnarea acestui contract reprezintă un moment foarte important pentru Ministerul Mediului. Vreau să mulțumesc, în primul rând, echipei de proiect pentru munca depusă, Agenției Naţionale pentru Protecția Mediului și celorlalți parteneri din proiect pentru interesul de care au dat dovadă pentru accesarea fondurilor externe. Am convingerea că, dacă și alții vor urma exemplul lor, realizările din domeniul protecției mediului nu vor întârzia să apară”, a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Grațiela Gavrilescu.
 
          Proiectul va fi implementat de Agenția Naţională pentru Protecția Mediului, în calitate de promotor de proiect, având ca parteneri Institutul Norvegian pentru Cercetarea Naturii (Norwegian Institute for Nature Research (NINA)), WWF România şi Agenţia Spaţială Română.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de  3.386.122 Euro, dintre care 2.878.203,70 Euro reprezintă grantul de 85% oferit prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European, iar 507.918,30 Euro cofinanțarea de 15% din bugetul național.
 
          Scopul principal al proiectului este să contribuie la atingerea obiectivului aşteptat: "Creșterea conștientizării și educației în domeniul serviciilor biodiversității și a ecosistemelor, inclusiv a gradului de conștientizare și educație în legătura dintre biodiversitate și schimbările climatice și evaluarea economică a ecosistemelor".
Data de finalizare a implementării proiectului Demonstrarea și promovarea valorilor naturale, pentru a sprijini procesul decizional în România (Nature4Decision-making – N4D)” este 30 aprilie 2016.
 
 
 
DIRECŢIA DE COMUNICARE ȘI SISTEME INFORMATICE