Granturile SEE - Ministerul Mediului

Acasă / Ştiri

Ştiri

COMUNICAT DE PRESA

În perioada 20 – 22 iulie 2016, o delegație a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a efectuat o vizită de monitorizare „la fața locului”, în calitate de Operator de Program, la două din proiectele finanțate prin Mecanismul Financiar SEE 2009 – 2014:
 
  • Instrument suport pentru luarea deciziilor în domeniul managementului poluanților organici persistenți. Studiu de caz: Bazinul Hidrografic Mureș - SIDPOP, derulat în cadrul Programului RO04 - Reducerea substanțelor periculoase   și
  • Calea verde spre dezvoltare durabilă, derulat în cadrul Programului RO07 - Adaptarea la schimbări climatice.

Proiectul SIDPOP este implementat de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, în parteneriat cu Universitatea Norvegiană pentru științele vieți și SC MAGNUM SRL. Proiectul se derulează în Bazinul Hidrografic Mureș și vizează creșterea capacității administrative a instituțiilor publice (APM, SGA, Direcții de Sănătate) în evaluarea riscurilor de mediu asupra sănătății umane.
Cu prilejul monitorizării la fața locului, experții MMAP au vizitat laboratorul de ecotoxologie dotat cu aparatură de înaltă performanță pentru analiza poluanților organici persistenți (POP) în mediu și în țesuturi animale și vegetale, precum și laboratorul mobil de mediu, dezvoltate și achiziționate în cadrul proiectului.
De asemenea, s-a constatat că este în curs de finalizare baza de date pentru evaluarea poluării cu POP a ecosistemelor acvatice din bazinul Hidrografic Mureș care, odată ce va fi realizată, va putea fi replicată și pentru alte cursuri de apă. Echipa MMAP prezentă la fața locului a apreciat și faptul că rezultatele atinse până în prezent au trecut prin faza de consultare cu autoritățile beneficiare, constatându-se buna colaborare pe care echipa de proiect o are cu viitorii beneficiari (Administrațiile Bazinale de Apă și Agențiile pentru Protecția Mediului).
Atât experții MMAP, cât și specialiștii care implementează proiectul speră ca rezultatele obținute să ofere un instrument extrem de util autorităților pentru luarea deciziilor în domeniul managementului poluanților organici persistenți.
În ceea ce privește al doilea proiect monitorizat, Calea verde spre dezvoltare durabilă, implementat de Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu, în parteneriat cu Primăria municipiului Sibiu, Primăria municipiului Târgu Mureș, Primăria municipiului Brașov, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Administrația de Meteorologie București, precum și KS: Asociația Autorităților locale și Regionale din Norvegia, au fost verificate atât stadiul lucrărilor de execuție a cablajului subteran în municipiul Sibiu, prin vizitarea punctelor de lucru deschise pe arterele principale ale municipiului Sibiu cât și stadiul celorlalte activități din proiect, astfel încât acestea să se deruleze conform graficului aprobat.  
S-a constatat că activitățile sunt în plină derulare, iar echipa responsabilă de implementare face eforturi apreciabile pentru îndeplinirea cu succes a indicatorilor proiectului.

DIRECȚIA ACCESARE FONDURI EXTERNE

 

Imagini